Prietenia

 

            Au ȋncercat nenumǎrați ȋnvǎțați sǎ dea o definiție cȃt mai clarǎ prieteniei. Însǎ e greu sǎ ajungi sǎ cunoști ȋntr-adevar semnificația termenului. Viața ȋți vine de multe ori ȋn ajutor, ȋncercȃnd parcǎ sǎ te facǎ sǎ ȋnțelegi prin intermediul propriei trǎiri ce este aceea o prietenie. Cel mai ușor de ȋnțeles este ȋn momentul ȋn care te simți trǎdat, te simți frustrat și poate uneori marginalizat. E cel mai simplu mod ȋn care viața te poate face sǎ ȋnțelegi ce este prietenia; celelalte definiții nu mai conteazǎ. Singurul lucu care conteazǎ e ceea ce simți tu ca individ, ceea ce trǎiești tu. Prietenia face parte din viațǎ "Fǎrǎ prietenie nu existǎ viațǎ!"(Cicero), sau cel puțin face parte din sufletul fiecǎruia din noi, la fel cum fac parte fericirea, iubirea, ura etc.

            Suntem ființe raționale, comunicǎm, socializǎm, motiv pentru care ajungem la prietenie; sufletul ne cere asta, nu este o voințǎ personalǎ. Prietenia este "un suflet ȋn douǎ trupuri"(Aristotel), frumos spus; lucru cu care nu sunt ȋntru totul de acord pentru cǎ sufletul fiecǎruia dintre noi este ȋn cǎutare de suflete compatibile. Dacǎ am avea același suflet, nu am putea ști niciodata dacǎ unul din noi greșește, am elimina din start tot ceea ce ȋnseamnǎ nedreptate, minciunǎ, trǎdare și nu am ști niciodatǎ ce ȋnseamnǎ a iubi.

            Într-o prietenie nu e de ajuns sǎ dai totul, trebuie ȋntȃi de toate sǎ fii capabil sǎ primești totul și sǎ știi sǎ ierți. Iertarea este o eliberare a sufletului, o descǎtușare ȋn calea amǎgirii și a uitǎrii, pentru cǎ nu ochii care nu se vǎd se uitǎ, ci uitǎ ochii care se prefac cǎ nu vǎd. Uitarea este soluția celor lași, ceea ce vine ȋn contrast cu dorul, sǎmȃnța din care se nasc nostalgia, neliniștea și speranța revederii.

         Dumnezeu ne-a ȋnzestrat cu suflet, tocmai pentru a putea fiecare gusta diversele forme de manifestare ale acestuia. Prietenia este una din aceste trǎiri, este un act de compatibilitate ȋntre suflete, un mod firesc pentru noi de a face diferențǎ ȋntre oameni.

           "Mulți te prețuiesc pentru cȃte o fapta a ta; te prețuiește cu adevǎrat numai acela pentru care exiști ȋntreg, pentru tine ȋnsuți."(N. Iorga)

Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit

Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit, aş trăi-o, fără să ȋncetez nici măcar pentru o clipă să fiu eu ȋnsumi.

Pentru asta am ȋnvăţat că timpul nu stă ȋn loc, chiar dacă iubim, chiar dacă suferim;

Am ȋnvăţat cȃt de răi pot fi oamenii ȋn ȋncercarea lor de a găsi fericirea, fără să-şi dea seama că vine de undeva din interior;

Am ȋnvăţat că nu putem iubi numai după ce ne dăm seama că nu putem trăi fără iubire. Şi din păcate sunt oameni care n-au ȋnvăţat să iubească;

Am ȋnvăţat că unii oameni chiar pun suflet ȋn ceea ce fac, dar asta nu ȋnseamnă că au reuşit să facă ceva;

Am ȋnvăţat să iubesc viaţa cu toate momentele pe care le oferă; toate se ȋntȃmplă cu un scop;

Am ȋnvăţat ce simţi cȃnd viaţa ȋţi este aruncată din nepăsare, ȋntr-o cursă contra cronometru, concurȃnd cu moartea şi pentru asta am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să te naşti pentru a doua oară;

Am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să simţi că mori ȋn clipe grele şi să trăieşti cu speranţa că vei renaşte odată;

Am ȋnvăţat ce simţi ȋn momentul ȋn care dai naştere unei noi vieţi şi cȃt de multă rezonanţă poate avea un banal cuvȃnt, "mama";

Am ȋnvăţat că lucrul cel mai important este să fi "om", dar asta nu ȋnseamnă că toţi oamenii sunt "oameni";

Am ȋnvăţat că toţi suntem născuţi pentru a crede.

Cred ȋn Dumnezeu, deşi poate nu ȋntotdeauna cu aceeaşi intensitate, dar cred;

Cred ȋn oameni, deşi de multe ori greşesc crezȃnd ȋn ei;

Cred ȋn ochii unui om necăjit, de parcă n-ar putea să mintă;

Cred ȋntr-un viitor, deşi nesigur, dar care ȋţi dă speranţe;

Cred ȋn lacrimi şi ȋn durere; dacă nu aş crede, aş deveni imun şi nu aş şti să apreciez fericirea;

Şi cȃnd voi ajunge la final, aş fi ȋmpăcată cu gȃndul că am ȋnvăţat să cred că omul este minunea ce se repetă-n fiecare.

 

Poveste

 

De ţi-am greşit vreodată,

Sau de-ţi greşesc mereu,

Te rog mă iartă,

N-am vrut eu...

 

Nu mă ierta fiindcă iubeşti

Sau că vrei să fiu iertată,

Ci pentru că aşa simt eu,

Sunt vinovată...

 

Şi nu uita că ţi-am greşit

De-atȃtea ori, fără voinţă

Şi-am plȃns apoi in faţa ta

Cu căinţă...

 

Chiar şi greşeala e firească

Încă din timpuri depărtate

Şi e urmată de iertarea

De păcate...

 

Îţi cer acum ȋnsă iertare

Pentru ce-a fost şi ce mai este,

Iar ceea ce am scris mai sus

E poveste...

Ce bine…şi ce păcat…

 

Ce bine că ne putem bucura de fiecare răsărit de soare

Şi ce păcat că luna nu se bucură alături de noi;

Ce bine că putem striga de fiecare dată când ne doare

Şi ce păcat că durerea nu poate striga niciodată la noi;

Ce bine că putem păşi peste pietre

Şi ce păcat că unii aruncă cu pietrele-n noi;

Ce bine că putem visa să zburăm fără margini

Şi ce păcat că zborul se frânge curȃnd peste noi;

Ce bine că ne putem juca uneori cu cuvinte

Şi ce păcat că cuvântul loveşte puternic ȋn noi;

Ce bine că putem să trăim ȋn lumină

Şi ce păcat că lumina se stinge odată cu noi;

Ce bine că trăim fericiţi şi-n iubire

Şi ce păcat că iubirii nu ȋi pasă de noi;

Ce bine că putem fi alături de oameni

Şi ce păcat că unii se vreau departe de noi;

Ce bine că suntem efemeri ȋntr-o lume

Şi ce păcat că lumea e nedreaptă cu noi;

Ce bine că putem plânge adesea

Şi ce păcat că lacrimi nu curg pentru noi;

Ce bine că ochii ne sunt inundaţi de lumină

Şi ce păcat că unii din beznă privesc către noi;

Ce bine că putem ridica nonşalanţi şi din umeri

Şi ce păcat că unii ne plâng pe umerii goi.