Cȃnd...

 

           Cȃnd vii, sǎ aduci cu tine toate grijile, sǎ le lași la intrarea sufletului meu; am sǎ le urmǎresc cu privirea cum se topesc ȋn lumina mea, cum se risipesc odatǎ cu fiecare clipire.  

Poți intra! Te așteptam de veacuri și tocmai cȃnd sǎ ȋmi pierd speranța, un arhanghel mi-a spus cǎ ești pe drum și cǎ mǎ cauți.

            Cȃnd vii, sǎ aduci cu tine toatǎ durerea. Am sǎ-mi hrǎnesc toți prǎdǎtorii și am sǎ-i privesc cum o sfȃșie și cum se bat pentru ea. Am sǎ vǎd cum toatǎ durerea ta se va risipi ȋntr-un colț ȋntunecat al raiului nostru, ca și cum nu ai cunoscut-o niciodatǎ.

Hai, pǎșește! Nu-ți fie teamǎ! Ocupǎ un loc ȋn sufletul meu, ți-i l-am pǎstrat liber de veacuri, știi, de atunci de cȃnd Dumnezeu a pornit o furtunǎ de suflete și ne-am trezit tu ȋntr-o lume, iar eu ȋn alta.

            Cȃnd vii, sǎ ȋți aduci cu tine toate temerile, sǎ le lași pe masa la care stǎm de vorbǎ. Le voi aduna pe toate ȋntr-o cutie micǎ, argintie și le voi da ȋngerului ce stǎ de pazǎ ȋn fața casei mele. El o va arunca ȋn apele tulburi ale sufletului tǎu și va pluti pȃnǎ ȋn ziua ȋn care ȋți vei gǎsi liniștea.

Stai liniștit, suflet drag! Nu se ȋntȃmplǎ nimic, suntem doar noi, iar temerile ți-au fost luate. Ia-mǎ de mȃnǎ!

            Cȃnd vii, sǎ ȋți aduci cu tine toate lacrimile, sǎ le lași aici, cu mine, iar eu sǎ le șterg una cȃte una, pȃnǎ dispar de tot, pȃnǎ nu mai vǎd urmǎ de lacrimi și zȃmbetul sǎ le ia locul. Ştii, zȃmbetul acela pe care nu l-am uitat nici pȃnǎ azi!...

Te-am ținut de mȃnǎ mereu, ai simțit? Eram mereu lȃngǎ tine și ȋți simțeam fiecare trǎire, fiecare formǎ de viațǎ.

            Cȃnd vii, am sǎ ȋți dau toatǎ liniștea mea. Eu nu mai am nevoie de ea, mie mi-a ajuns, m-a asurzit. Acum am nevoie doar de tine, dupǎ tot timpul ǎsta ȋn care te-am așteptat.

Acum ești aici, cu mine, ȋn sufletul meu. Acum e mai bine, nu? Acum te liniștești, ghemuit ȋn brațele sufletului meu.

            Cȃnd vii, am sǎ ȋți dau toatǎ fericirea. Sǎ o porți pe brațe zilnic, sǎ ȋți surȃdǎ ori de cȃte ori ȋți apar ȋn gȃnd, sǎ ȋți vorbeascǎ mereu despre noi, sǎ fie refugiul tǎu din calea tristeții. Iar sufletul meu sǎ nu ȋl lași pradǎ dorului de tine. Sǎ rǎmȃnǎ cu tine, sǎ ȋl ȋmbrǎțișezi așa cum ȋți ȋmbrǎțișam eu sufletul peste timp.

Uitǎ-te ȋn jur, e doar luminǎ! E lumina venitǎ sǎ aprindǎ scanteia ȋn sufletul meu ȋntunecat de absența ta. Şi odatǎ cu fiecare scȃnteie, ne vedem tot mai bine; noi, douǎ suflete regǎsite peste veacuri și rǎmase ȋmbrațișate pentru totdeauna.