Mȃine…

Mȃine… te voi ține de mȃnǎ, fǎrǎ sǎ trebuiascǎ sǎ ȋți mai dau drumul vreodatǎ; iar degetele ți se vor ȋncleșta ȋn palma mea, așa reci cum erau de fiecare datǎ cȃnd ȋți țineam sufletul ȋn brațe;

Mȃine… am sǎ ȋți spun tot ce port ȋn gȃnd, tot ce aș fi vrut sǎ ȋți spun și nu am reușit ȋncǎ; pentru cǎ fiecare gȃnd era ȋnsoțit de cȃte un moment de tǎcere, ce uneori parcǎ ne asurzea;

Mȃine… te voi regǎsi ȋn sufletul meu, ȋn liniștea aceea ȋnțeleasǎ doar de noi; te purtam ȋn suflet peste timp, peste tot și ȋn fiecare gȃnd al meu; erai mereu acolo, iar eu credeam ȋn tine și te iubeam ȋntr-un fel ȋn care doar ȋngerii ar ȋnțelege;

Mȃine… mǎ voi juca cu degetele ȋn lumina sufletului tǎu, care zȃmbește ori de cȃte ori ȋl ating; și odatǎ cu fiecare atingere ȋi simt cȃte o lacrimǎ ce mi se prelinge printre degete;

Mȃine… fericirea va pune stǎpȃnire pe noi și vom vedea cǎ totul ȋn jurul nostru e simplu și frumos; pentru cǎ fericirea stǎ ȋn lucruri simple, iar frumusețea lor e ȋn inima noastrǎ;

Mȃine… am sǎ ȋți spun cǎ te iubesc; ți-am mai spus-o și ieri și azi; dar mȃine am s-o spun ca și cum nu ți-aș fi spus niciodatǎ, ca și cum tot ce am spus pȃnǎ acum a aparținut unui vis;

Mȃine… toate zidurile de apǎrare ale sufletului tǎu vor fi atȃt de ȋntǎrite, ȋncȃt nu va mai ȋncerca nimeni sǎ le distrugǎ; nu va mai ajunge nimeni atȃt de aproape ȋncȃt sǎ vrea sǎ distrugǎ tot ceea ce am construit ȋmpreunǎ;

Mȃine… nu vom mai avea nevoie de curaj sǎ lǎsǎm sufletele sǎ vorbeascǎ. Vor vorbi ca și cum s-ar desprinde de noi; și noi le vom asculta ȋn tǎcere, simțind cum ni se taie respirația;

Mȃine… ne va fi la fel de dor… nu vom putea gǎsi niciodatǎ ceva care sǎ-l poatǎ opri. Ar fi ca și cum nu am vrea sǎ știm ce ne doare; și dimineațǎ dupǎ dimineațǎ același dor ne trezește odatǎ cu fiecare bǎtaie grǎbitǎ a inimii;

Mȃine… vei prinde viațǎ, ȋn timp ce fericirea va pune stǎpȃnire pe sufletul tǎu, nu demult obosit de atȃta durere; dar a trecut, cum au trecut toate de fiecare datǎ;

Mȃine… am sǎ-I vorbesc lui Dumnezeu despre tine, de parcǎ nu El mi te-a scos ȋn cale, de parcǎ nu El ne-a adus aici. Şi am sǎ-I cer sǎ nu te mai doarǎ fericirea, am sǎ-I cer ca tot ce port ȋn suflet sǎ ajungǎ acolo sus, ȋn cer și vreo cȃțiva sfinți sǎ noteze cum pe pǎmȃnt se trǎiește povestea a doi ȋngeri;

Mȃine… am sǎ ȋți mulțumesc pentru tot ceea ce-mi ești; ȋmi ești ȋn gȃnd, ȋn privire, ȋn ceea ce vǎd și ȋn ceea ce simt; ȋmi ești ȋn tot sufletul;

Mȃine… ploaia din noi va inunda totul ȋn jur, iscȃnd un potop al iubirii.