Cristale

 

Cȃnd ți-am ȋntins mȃna,

Ţi-am simțit vȃrfurile degetelor reci și amorțite

Învǎluite ȋn aerul rece și umed;

De cȃt curaj aveam nevoie sǎ nu le frȃng,

Sǎ le ȋnvelesc doar cu cǎldura mea…

Cȃnd ți-am privit surȃsul,

Am vǎzut durerea din spatele ochilor tǎi

Ce striga parcǎ ȋn ȋnaltul cerului;

De cȃtǎ putere aveam nevoie sǎ pot

Surȃde alǎturi de tine.

Cȃnd ți-am auzit glasul,

Am ȋntors privirea cǎtre tine, deși știam cǎ dispari

Şi ȋn jur se așterne tǎcerea.

De cȃtǎ libertate aveam nevoie sǎ pot zbura

Încotro se auzea glasul acela.

Cȃnd ți-am șters lacrimile,

Am vȃzut cum ȋmi cad ȋn palme mii de cristale

Ce-mi rǎneau ușor inima și lǎsau dȃre sȃngerii;

De cȃtǎ credințǎ aveam nevoie sǎ le pot vindeca,

Sǎ pot aduna alte și alte cristale.

Cȃnd ți-am ȋntȃlnit fericirea din suflet,

Am rǎmas cu mȃinile ȋntinse, privindu-ți surȃsul

Şi auzindu-ți glasul tot mai aproape,

Iar ȋn jur se risipeau ȋn adierea vȃntului

Mii de cristale preschimbate ȋn petale de flori.