Pentru cǎ suntem oameni, nu vom fi niciodatǎ suficient de pregǎtiți sǎ ȋnfruntǎm viața; pentru cǎ nu am putea simți fericire, extaz, tristețe, durere și toate trǎirile ce sufletul le poate ȋmbrǎca. Suntem particule infime ȋntr-un ocean de trǎiri; suntem azi pentru a ne pregǎti plecarea de mȃine cǎtre…unde? Undeva unde Dumnezeu emanǎ fericire, unde sufletul nu plȃnge și visele sunt fǎrǎ de sfȃrșit.
Azi ȋți scriu ție, deși ai plecat ȋn atȃta grabǎ…nici nu ți-ai luat rǎmas bun de la noi, probabil pentru cǎ ȋncǎ ai sperat sǎ te poți ridica. Am sperat cǎ e doar un vis, așteptam sǎ te trezești, ȋn aceeași monotonie a bolii și a bǎtrȃneții, dar mereu ȋnconjurat de noi.
Am rǎmas ȋn urma ta privind ȋnmǎrmuriți, ȋncercȃnd sǎ conștientizǎm situația.
Am sperat pȃnǎ ȋn ultima clipǎ, ne-am fi dorit ca totul sǎ fie o eroare.
Am crezut pȃnǎ ȋn ultima clipǎ ȋn puterea ta,
Am vǎzut cȃtǎ ȋmpǎcare era ȋn ochii tǎi, deși nu puteai rosti nici un cuvȃnt.
Am simțit cum pierzi lupta ceas dupǎ ceas, minut dupǎ minut…te-ai lǎsat ȋnvins.
Îți mulțumim cǎ ne-ai ales pe noi sǎ-ți fim aproape ȋn capitolul acesta de trecere prin nemurire, numit viațǎ.
Sǎ ajungi cu bine, acolo unde ȋngeri te așteaptǎ…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu