Acum nu avem la ȋndemȃnǎ decȃt cuvinte. Fiecare gest iscat din senin, se așteaptǎ sǎ fie urmat de cuvinte, de gȃnduri vorbite. Şi fiecare gȃnd e urmat de tǎcere.
Tac…și mǎ eliberez de toate gȃndurile ca și cum le-aș rosti, ca și cum ți le-aș spune; de fiecare datǎ aceleași; iar tu le asculți ca pe ceva ce nu ai auzit niciodatǎ.
Am plecat cu gȃndul departe…atȃt de departe, ȋncȃt nu-mi mai auzeam nici respirația; mǎ risipeam acolo, undeva cǎtre cel mai ȋndepǎrtat loc… de tine.
Am ȋncercat sǎ gǎsesc cȃteva cuvinte, sǎ pot sǎ revin, sǎ pot sǎ ȋți spun tot ce a rǎmas nespus. Iar tu…taci, cu palmele umede de atȃta ploaie de gȃnduri.
Simți cum cuvintele mele se preling și curg printre degetele tale, iar palmele ȋți rǎmȃn arse. Sunt doar cuvinte, e tot ce avem acum; iar cuvȃntul devine mai presus de noi. Acum fiecare cuvant e lacrimǎ, e zȃmbet, e ceea ce trǎim; cuvȃntul suntem noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu