Aș vrea sǎ te vezi prin ochii mei

  

 

            Astǎzi aș vrea sǎ tac, iar tu sǎ-mi asculți tǎcerea și sǎ-mi simți gȃndurile,

            Aceleași de fiecare datǎ cȃnd ajungem la limita dintre cer și pǎmȃnt;

            Aș putea sǎ zbor, iar tu sǎ ȋntinzi brațele și sǎ te iau ȋn zbor cu mine,

            Același zbor de fiecare datǎ cȃnd simțim cǎ ni se zbat aripile;

            Aș vrea sǎ te vezi prin ochii mei, mǎcar cȃteva secunde de-ar dura,

            Sǎ-ți vezi seninul din privire iscat de fiecare datǎ cȃnd mǎ apropii;

            Aș vrea sǎ simți fiecare trǎire a ta, ȋn felul ȋn care o simt eu,

            Sǎ simți ce simt și eu atunci cȃnd ne ridicǎm cǎtre cer;

            Aș putea sǎ ȋți spun la nesfȃrșit aceleași cuvinte, iar tu sǎ te oprești mereu sǎ le asculți,

            Ca și cum nu le-ai auzit niciodatǎ, ca și cum nimic nu ar fi real.

            Aș vrea sǎ stau la aceeași masǎ cu tine, sǎ ȋmi vezi lumina din ochi,

            Sǎ ȋmi citești toate cuvintele ȋncǎ nerostite și care-mi pulseazǎ ȋn gȃnd;

            Aș putea sǎ cred cǎ totul e poveste; cǎ suntem eroii propriului basm,

            Cǎ jocul nostru s-a scris acum mult timp, undeva ȋntre stele.

            Astǎzi aș vrea sǎ uitǎm de tot, sǎ rǎmȃnem undeva, ȋntre cer și pǎmȃnt,

            Unde fiecare gest e vǎzut doar de noi și unde fiecare cuvȃnt ne rǎmȃne doar ȋn suflet;

            Astǎzi aș putea sǎ vin ȋnspre tine și sǎ ȋți vorbesc ca și cȃnd ne-am pierde de lume

            Şi lumii nu i-ar pǎsa niciodatǎ de noi;

            Astǎzi vreau sǎ cred cǎ pentru noi s-a deschis cerul, odatǎ cu ultima ploaie

            În timp ce sufletele noastre au rǎmas ȋmbrǎțișate privindu-l.