Cȃte au scris…

 

Cȃte s-au scris despre femei

Şi tot de-acei ce nu le ȋnțeleg,

Au scris pe grabǎ…bieți de ei,

Puțin din adevǎr…nu pot sǎ neg.

 

Cǎ nu le semǎnau deloc

În marea grabǎ de-a trǎi,

Nici ȋn momentele de foc

Cȃnd respirau spre a se dǎrui.

 

I-au ȋncȃntat și le erau aproape,

Mereu ȋn umbra lor pǎșeau,

Iar ei scriau noapte de noapte

Orbiți, cȃnd dragoste cerșeau.

 

Femei, pe veci neȋnțelese

Purtau ȋn pȃntec dreptul la viațǎ

Şi ei, adǎpostiți de lacrimi șterse,

Etern de existența lor se-agațǎ.

Candoare

 

Pe drumul drept al tainicei trǎiri,

Sub cerul ȋmbȃcsit de-nnourare,

Plutesc prin aer umbre-ntunecate

De un absenteism plin de candoare;

Cumplit ecou al dureroasei firi

Înspǎimȃntatǎ de dubla-i existențǎ,

În vuiete ȋși strigǎ chinul drept

Pedeapsǎ ȋnchistatǎ ȋn propria detențǎ;

Şi cȃt repuls fațǎ de tot ce-a fost,

Cȃt ȋntuneric pe razele de soare,

Iar calea azi pǎtatǎ de lacrimi plumburii

Își schimbǎ rostul sub propria camuflare.

Iartǎ-i pe toți!...

 

Iartǎ-i pe toți!

Cum te-a iertat pe tine marea

Cȃnd ȋnotȃnd ȋn largul ei

Vedeai cȃt de seninǎ-i zarea.

 

Iartǎ-i pe toți!

Cum te-au iertat și trandafirii

Cȃnd i-ai tǎiat la rȃnd pe toți

S-aduni din raiul lor parfumul fericirii.

 

Iartǎ-i pe toți!

Cum te-a iertat pȃnǎ și piatra

Cu care-ai dat ȋn nepǎsare

S-alungi tristețea, s-o dai gata.

 

Iartǎ-i pe toți!

Cum te-a iertat odatǎ focul

Ce inima-ți ardea ȋn piept

Dar te-ai supus, așa e jocul.

 

Iartǎ-i pe toți!

Cum te-a iertat cȃndva pǎmȃntul

Cȃnd l-ai cǎlcat cu umbra vieții tale

Şi-ai suspinat cȃnd dus ai fost cu gȃndul.

 

Iartǎ-i pe toți!

Cum te-a iertat vioara ce plȃngea

Cȃnd tu gustai din vinul dulce

Tǎcut, ȋngenuncheat de viața-ți grea.

 

Iartǎ-i pe toți!

Te iartǎ și pe tine

Cǎ ai trǎit supus și trist o fericire,

Dar iartǎ tot, fǎ-ți zilele senine!

 

 

Adevǎrul doare

 

Dacǎ tu crezi cǎ adevǎrul doare,

N-am sǎ-ți provoc dureri mai mult ca mie,

Am sǎ-ți arǎt un colț umbrit de soare,

Un colț din raiul gol nǎscut dintr-o beție.

 

Cȃnd adevǎrul cade-n iadul crunt,

N-am sǎ te rog s-aștepți, sǎ nu mai vii,

Sǎ nu privești durerea ce-o ȋnfrunt

Şi Doamne nu, nici ploaie sǎ nu fii!