Pe drumul drept al tainicei trǎiri,
Sub cerul ȋmbȃcsit de-nnourare,
Plutesc prin aer umbre-ntunecate
De un absenteism plin de candoare;
Cumplit ecou al dureroasei firi
Înspǎimȃntatǎ de dubla-i existențǎ,
În vuiete ȋși strigǎ chinul drept
Pedeapsǎ ȋnchistatǎ ȋn propria detențǎ;
Şi cȃt repuls fațǎ de tot ce-a fost,
Cȃt ȋntuneric pe razele de soare,
Iar calea azi pǎtatǎ de lacrimi plumburii
Își schimbǎ rostul sub propria camuflare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu