Ard ȋntr-un foc mocnit şi tac
Răbdȃnd durerea cu ochii ȋnchişi
Şi n-am să scot din mine-un sunet,
Doar cȃnd cărbunii vor fi stinşi.
Simt cum durerea creşte-n mine
Şi lacrimile-mi curg pe faţă,
Dar nu ajung să spun nimic,
Căci sunt cristale mici de gheaţă.
Aud parcă un zgomot puternic,
Dar ştiu că inima-mi se zbate
Şi n-o provoc la sentimente
Care ȋi sunt de tot luate.
Cad ȋntr-o prăpastie adȃncă
Şi simt că n-am s-ajung pămȃntul,
Mi-e teamă să privesc ȋn jos
Căci doar la viaţă-mi este gȃndul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu