E rece, e mult prea rece pentru-a spera la o cǎldură,
Iar noi ȋnfăşuraţi de dorul unui moment pierdut,
Gȃndim la depărtarea ce-aşteaptă să se nască
Din tot ce-a fost şi-acum ne e necunoscut.
În palme puterea creşte aşteptȃnd odată cu curajul
Să se prefacă-ntr-o putere ce-alungă idealuri
De vise şi iluzii purtate-n chip angelic
Pe undele visării şi pe-ale mării valuri.
Îngenunchind să cerem ȋndurarea de la Cel de sus,
Clădim ȋn noi speranţa că tot ce-a fost e bun
Iar ceea ce va fi de-acum n-ainte-n astă ȋncăpere
Să nu se preschimbe niciodată precum ţigara-n scrum.
Tu strȃnge-mi mȃna rece ce o ȋntind spre tine,
Nu mă opri din ceea ce-am să fac,
Iar lacrimile ce-mi curg acum pe faţă
Aievea apărea-vor ȋn faţa ta precum un lac.
Mă-nalţ la cer simţindu-mi trupul gol
Şi dinţii ȋncleştaţi de frigul ce mă doare,
Urmează-mă pe-un drum pavat cu flori,
Spunȃndu-mi că am fost o trădătoare.
Ne trezim chiar acum din visul de speranţă,
Fiind la fel ca la-nceput...ȋn astă ȋncăpere,
Tu mă atingi...eu te ating cu glas pierdut
Simţind ȋn trupul rece a dragostei durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu