De dorul tău

Am hotărȃt să hoinăresc prin lume

Văzȃnd azi mult mai clar ȋn ochii tăi

Durerea ce din suflet parcă plȃnge,

Iar noi suntem atȃt de răi...

 

Nu ȋnţeleg ce-nseamnă depărtarea,

Va trebui să-nvăţ să rătăcesc,

Mă las purtat de vȃnt şi de durere,

Amăgindu-mă că totul e firesc.

 

Ajuns acum prin locuri neumblate

Rugȃnd zadarnic puterile divine,

Glasu-mi parcă-ncepe a se frȃnge,

Mi-e tare dor de tine...

 

De dorul tău ard flăcările-n cale,

Deşertu-i parcă tot mai secetos,

A mea fiinţă nu mă mai suportă,

Iar Polul este tot mai friguros...

 

Deşi n-am vrut să ştiu de nimeni,

Oricȃt de rar priveam trecutul,

Cand ȋndoielnic mă-ntrebam,

Al tău era sărutul...