Ne ia mult timp sǎ devenim oameni

 

 

Am vǎzut cerul plȃngȃnd...am ȋncercat sǎ ȋl cuprind cu brațele și sǎ-i șterg lacrimile ce udau pǎmȃntul; simțeam cum ȋmi inundǎ sufletul și strȃngeam ȋn palme lacrimile reci; ȋl priveam cu teamǎ de fiecare datǎ cȃnd ȋși striga durerea și biciuia cu putere pǎmȃntul;

Am trǎit clipe care m-au schimbat, care m-au fǎcut sǎ ȋnțeleg multe lucruri, care m-au epuizat și datoritǎ cǎrora sunt cea de acum;

Am crezut de multe ori ȋn oameni care mi-au ȋnșelat așteptǎrile, m-au rǎnit, dar am avut mereu lȃngǎ mine destule pansamente cu care sǎ ȋmi vindec sufletul; toate soluțiile sunt ȋn noi;

Am vǎzut calmul din ochii unor oameni la gȃndul cǎ vor mai avea puțin de trǎit; ȋși gǎseau liniștea ȋn mȃngȃierea ȋngerilor ce stǎteau la cǎpǎtȃiul lor;

Am vǎzut disperarea de pe chipul unora care sufereau și nu era nimeni lȃngǎ ei care sǎ le spunǎ cǎ totul va fi bine, cǎ trec doar prin niște ȋncercǎri și trebuie sǎ creadǎ ȋn continuare. Am uitat de multe ori sǎ cred, deși știam cǎ absolut nimic nu e ȋntȃmplǎtor și oricȃt ne-am ȋmpotrivi, existǎ planuri clare cu noi, cu toți;

Am pictat ȋn culori calde toatǎ bucuria din suflet; zi de zi, oricȃte probleme ar fi, ȋn suflet trebuie sǎ ai și o fǎrȃmǎ de bucurie, venitǎ din lucruri simple, dar care ȋți dǎ culoare;

Am cǎzut, dar am gǎsit puterea de a-i ridica și pe alții de jos. Nu puteam rǎmȃne acolo, privind cum totul se nǎruie; nu ȋmi permiteam asta, dupǎ ce am trudit sǎ construiesc atȃt;

Am visat cǎ pot spulbera tot rǎul, cǎ pot sǎ ofer mult mai mult celor din jur, ȋnsǎ curȃnd am realizat cǎ e doar un vis din care, trezitǎ fiind, a trebuit sǎ ȋnfrunt realitatea;

Am descoperit oameni care m-au ȋnǎlțat, mi-au marcat viața și ȋi port mereu ȋn suflet, sunt fǎrȃme ale sufletului meu;

Am cunoscut oameni coborȃți parcǎ de printre ȋngeri, ȋn fața cǎrora am simțit multǎ siguranțǎ și ȋncredere; cȃnd am ȋntins mȃna spre ei, am simțit cǎldura lor ȋn adȃncul inimii mele. Era ceea ce aveam nevoie uneori ca sǎ simt cum renasc;

Am cǎutat lumina ȋn ochii tuturor, dar de foarte multe ori am dat de ȋntuneric profund, din care cu greu am reușit sǎ rǎzbesc;

M-am aplecat ȋn fața multora, ȋncercȃnd sǎ le fiu sprijin; mǎ durea greutatea poverilor lor, dar mi-am promis cǎ voi rezista;

Am ȋntȃlnit oameni de la care am ȋnvǎțat foarte multe lucruri; sunt arhitecții ce au contribuit la construcția a ceea ce sunt azi;

Mi-au aparut ȋn viațǎ oameni pe care aveam impresia cǎ ȋi cunosc dintotdeauna. Cred cǎ i-am așteptat sǎ aparǎ, sǎ fie cu totul diferiți de alții, sǎ ȋi pot recunoaște din depǎrtare și sǎ-i iubesc din veci și pe veci.

Ne ia mult timp sǎ devenim oameni; ne trezim de multe ori la capǎt de drum și, uitȃndu-ne ȋnapoi, constatǎm cǎ nu am lǎsat nici o urmǎ...