M-am gȃndit sǎ mǎ apuc astǎzi sǎ ȋți scriu, din nou, dupǎ mult timp. Şi vezi, timpul trece atȃt de repede, ȋncȃt parcǎ dai un click și schimbi imaginea. Mǎcar de-ai putea alege decorul, dar nu poți ști de la un click la altul ȋn ce decor ajungi sǎ trǎiești. Ştii bine cǎ eu mereu susțin cǎ viața e frumoasǎ, iar dacǎ uneori nu ne iese decorul, apelǎm la “specialiști”.
În ultima vreme e o adevǎratǎ nebunie peste tot, aceleași subiecte discutate pȃnǎ la epuizare, agitație cȃt de multǎ și care mai de care mai frustat, mai revoltat. Oamenii parcǎ nu mai știu sǎ se bucure, nu mai știu sǎ trǎiascǎ, lumea parcǎ e amorțitǎ și ȋși așteaptǎ verdictul. Acum suntem ȋn etapa de vaccinare, așa cǎ ȋn momentul cȃnd se ȋntȃlnesc doi oameni, dupǎ salut urmeazǎ ȋntrebarea: “te-ai vaccinat?”
Am ȋntȃlnit ȋntr-o dimineațǎ, pe o stradǎ centralǎ, o doamnǎ la vreo 70 de ani, ușor panicatǎ cǎ nu gǎsește centrul de vaccinare la care era programatǎ. Am reușit sǎ-i explic cȃt de cȃt, am fǎcut cȃțiva pași ȋmpreunǎ, dupǎ care fiecare a apucat-o pe drumul ei.
Eu, de fapt, mergeam la ceasornicar, unde am stat doar vreo cinci minute. Chiar cȃnd am ieșit, din magazinul de lȃngǎ ieșise un bǎrbat la vreo 75-80 de ani, desprins parcǎ din alte timpuri, cu o servietǎ ȋn mȃnǎ. Foarte grǎbitǎ, cum sunt de obicei, ȋncercam sǎ-mi pun ceasul pe mȃnǎ, dar aproape cǎ nu reușeam.
“Așa cum ticǎie ceasul, așa ticǎie și inimile noastre, doamnǎ!”
O, vai! Şi vine insistent dupǎ mine, eu grǎbind pasul și ȋncercȃnd sǎ-l ignor. Spre surprinderea mea, reușește sǎ ținǎ pasul cu mine.
“Dumnezeu ne-a dat inimi care sǎ ticǎie ȋn pieptul nostru. Sǎ ticǎie din iubire și cu iubire. Cǎ Dumnezeu este iubire.”
La un moment dat mergeam cam la un pas distanțǎ unul de altul; eu, privind ȋnainte și ascultȃnd, iar el, continuȃnd sǎ ȋmi povesteascǎ. “Sǎ nu vǎ fie teamǎ niciodatǎ, doamnǎ. Cǎ doar iubindu-ne unii pe alții ajungem la desǎvȃrșire. Iubirea e darul cel mai de preț ce ne-a fost dat. Nu toți ȋși dau seama de asta. A trebuit sǎ ajung la vȃrsta pe care o am, ca sǎ-mi dau seama de toate astea. Foarte tȃrziu mi-am dat seama cǎ nu mi-am iubit soția așa cum merita. Şi a plecat destul de devreme, pe cȃnd eu nici mǎcar nu am ȋnțeles cum trebuie s-o iubesc. Acum ȋi spun zilnic cǎ o iubesc, ȋi ud florile, ȋi citesc cǎrțile preferate, așez masa cȃt mai atent, deși de fiecare datǎ ea nici nu se atinge de mȃncare, dorm ȋn fiecare noapte pe perna ei și ȋi promit cǎ ne vom reȋntȃlni. Sǎ ne ticǎie iarǎși inimile ȋmpreunǎ. De mici ar trebui sǎ ne ȋnvǎțǎm copiii sǎ trǎiascǎ ȋn iubire și cu multǎ iubire. Iubirea vine de la Dumnezeu, iubirea suntem noi toți, buni sau rǎi, cum suntem. Sǎ vǎ iubiți, doamnǎ!”
Avea o voce de povestitor nativ, un calm și o dicție parcǎ mult lucrate. Nici nu mi-am dat seama, ȋnsǎ am mers o bunǎ bucatǎ de drum ȋmpreunǎ, pȃnǎ la o intersecție. Vǎzȃnd cǎ vreau sǎ traversez, s-a oprit și mi-a mulțumit cǎ l-am ascultat. Ajunsǎ pe celǎlalt trotuar, am ȋntors privirea și l-am vǎzut rǎmas pe loc și uitȃndu-se dupǎ mine. M-am grǎbit sǎ ajung la mașinǎ sǎ-mi notez ceea ce mi-a spus.
Încǎ ȋl vǎd acolo ȋmpietrit, privind ȋn urma mea; pe el, bǎtrȃnul care mi-a vorbit despre iubire.
Cordial,
Carmen B.
PS: Iubiți-vǎ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu