Cȃnd ne naștem, moral, toți suntem egali. Nu existǎ frumoși sau urȃți, buni sau rǎi, norocoși sau ghinioniști, fericiți sau nefericiți. suntem doar bǎieți și fete. Restul depinde de noi. Dumnezeu ne dǎ alternative; e singurul care o face. El ne trimite aici, are un scop cu noi, pune ȋn fiecare o parte din El, din Totul Lui și sperǎ sǎ ne ducem la ȋndeplinire rostul. Ne dǎ și rațiune ca sǎ evoluǎm ȋntr-un fel sau altul. Asta depinde de noi și de legǎtura pe care vrem s-o pǎstrǎm cu El.
Frumoși sau urȃți? Nu existǎ, suntem subiectivi. Antichitatea și-a permis sǎ evalueze niște trǎsǎturi și sǎ le transforme ȋntr-un etalon. Zeus era cel mai bun, deci trebuia sǎ fie și cel mai frumos, iar Hades, rǎul, cel mai urȃt. Suntem toți la fel de frumoși sau de urȃți; avem doar trǎsǎturi diferite.
Norocoși sau ghinioniști? Fericiți sau nefericiți? Suntem fericiți și norocoși cǎ ne naștem; nefericiți și ghinioniști pentru cǎ nu știm sǎ ne trǎim viața, nu știm ce sǎ facem cu ea. Suntem predispuși sǎ ȋnvinuim cȃnd suntem nefericiți, cǎutǎm motive, stǎm pe gȃnduri, ne punem mii de ȋntrebǎri. Rǎspunsurile sunt ȋn bagajul cu care am venit.
Buni sau rǎi? Asta ne face diferiți? Fiecare se naște bun; pentru cǎ suntem “fabricați” de Bun (-ul Dumnezeu). Cȃnd am ȋnceput sǎ ȋmi pun tot felul de ȋntrebǎri, copil fiind, ȋmi imaginam toatǎ creația asta ca pe o fabricǎ. De pahare. Fabricate toate la fel, ȋmpachetate ȋn seturi (familia), apoi mai multe seturi ȋn alte cutii mai mari (cei apropiați) etc. Şi dupǎ o vreme, unele se sparg, altele se ciobesc și pȃnǎ la urmǎ puține rǎmȃn intacte. Dar asta era doar ȋn mintea mea de copil.
Devenim rǎi din diverse motive, din frustrare, din egoism, din invidie, uneori și din interes. Suntem oameni supuși greșelilor și punem foarte rapid etichete. Suntem tentați sǎ ȋi judecǎm pe alții. Am ȋncercat, ȋn timp, sǎ nu mǎ grǎbesc sǎ pun etichete sau chiar sǎ ignor. Nu aș putea sǎ mǎ consider un om bun sau rǎu, pentru cǎ unii oameni meritǎ mai mult decȃt aș putea vreodatǎ sǎ le ofer.
În timp mi-am pus o grǎmadǎ de ȋntrebǎri. Aveam de cǎutat o grǎmadǎ de rǎspunsuri. Studiam oamenii din jur, comportamentul lor, felul lor de a fi, de a reacționa, de a se ȋmbrǎca etc. Mǎ ȋntrebam cum de suntem toți la fel și totuși atȃt de diferiți. Discutam cu oameni de la care speram sǎ pot primi niște rǎspunsuri. Doar cǎ nu mǎ mulțumeau pe deplin. Şi citeam hermeneuticǎ, filozofie, teologie, doar, doar ȋncep sǎ ȋnțeleg.
Mi-am dat seama cǎ doar Dumnezeu poate lǎmuri lucrurile din mintea mea; L-am invitat ȋntr-o dimineațǎ la o cafea, de parcǎ nu era mereu lȃngǎ mine și eu L-am ignorat. Nu sunt un credincios practicant, dar cred totuși cǎ sunt un om credincios. Îl ȋntreb, ȋmi dǎ rǎspunsuri; ȋl rog, mǎ ajutǎ; greșesc, mǎ ceartǎ; plȃng, ȋmi dǎ speranțe; mǎ bucur și de multe ori eu uit sǎ-i mulțumesc. E un prieten foarte bun.
Avem pȃnǎ și dreptul sǎ alegem ȋn ce sau ȋn cine sǎ credem. Vedem la final cȃt de “ciobiți” ajungem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu