A trecut de-atunci atȃta timp,
Doamne, cȃt de mult, o viațǎ,
Mi-ai fost și punte și suspin și gȃnd,
Mi-ai fost și judecatǎ.
Cu ochi senini ce-ntrepǎtrund
Lumi ce-mi sunt necunoscute,
Cauți luminǎ ȋn raiul din adȃncuri,
Lumina puterii absolute.
Cu calmul tǎu ce-mi spulberǎ mȃnia,
Revolta, tot ce-mi e nedrept,
Mǎ duci pe cǎi de piatrǎ, ȋnsǎ drepte,
Iar eu ȋți sunt cel mai fidel adept.
Şi vocea-ți caldǎ ȋmi surȃde
Mai caldǎ cȃnd nici nu m-aștept,
Mǎ cerți aievea-n gȃnd, pe grabǎ,
Iar pentru asta eu ȋți port respect.
Îți mulțumesc pentru cuvinte
Ce sufletu-mi se-oprește sǎ le-asculte,
Ești om, ești ȋnger sau ești...ce?
Cǎ mie-mi ești mai multe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu